În comuna Coșești se află Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” (1742) din satul Jupânești, clădire monument istoric de arhitectură de interes național.
În rest, alte trei obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, toate clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfinții Voievozi” și „Sfântul Ioan Botezătorul” (1839) din Jupânești; biserica „Sfinții Voievozi” (1775) din Lăpușani; și biserica „Cuvioasa Paraschiva” și „Sfântul Nicolae” (1775) din Petrești.
Biserica de lemn din Jupânești
Biserica de lemn din Jupânești cu hramul „Înălțarea Domnului” a fost ridicată în satul cu acelaș nume în anul 1742. Aceasta este una dintre cele mai bine cunoscute biserici de lemn din Muntenia, îndeosebi pentru sculptura puternic profilată în jurul intrărilor și ferestrelor precum și a brâului median și a consolelor cu capete de cai. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AG-II-m-A-13714.
Din amintirea sătenilor, biserica actuală ar fi fost construită în locul altei biserici de lemn, în care a slujit și Popa Vladu, pomenit într-un hrisov din 1636 dat de Matei Basarab satului Jupânești. Bisericuța a fost demontată numai după ce a fost terminată actuala biserică, iar lemnăria a fost scoasă și folosită, după cum se spune, la intrarea noii biserici.
Începutul acestui lăcaș a fost consemnat într-o inscripție peste intrarea în naos: „Cu vreare Tatălui și cu a Fiului și cu a Duhului Sfânt făcutusau acistă s[fân]tă bisearică în zilele prea luminatului Domn Io Mihai Racoviță Voievod în hramu Văzănisianie D[om]nului nostru Is Hs și această biserică iastea făcută dă Necula Jupăn Romleanu și dă Popa Mihăilu și dă Nicula Gr, l[ea]t 7250”.
Anul ridicării construcției, după cronologia actuală, este 1742. Dintre ctitori, Necula Eneotu, zis Grecu, a fost un negustor bogat din Tămășești. El a strâns avere in Jupânești cu care a finanțat construcția. Alt ctitor a fost Necula Râmleanu, cumnat cu Popa Mihăilă, preotul satului.
O parte din icoane sunt datate din 1822, 1826, 1828 sugerând o înzestrare mai semnificativă a lăcașului în acea perioadă cu un rând nou de odoare. Biserica a fost prelungită ulterior, posibil spre mijlocul sau în a doua jumătate a secolului 19, cu un pridvor larg în fața intrării, ridicat sub forma unui turn foișor deschis, folosit și pentru clopote. Prelungirea bisericii cu acest pridvor s-a făcut din nevoia de a crea un mic loc de adunare unde sătenii să discute problemele obștii și să guste în tihnă din prinosuri la diferite praznice.
Aici trebuiau preoții să învețe copiii satului să scrie și să citească, acest loc fiind prima școală a satului. Odată cu ridicarea pridvorul au fost tencuiți și pictați pe alocuri pereții din jurul intrărilor și de la proscomidie. În pomelnicul pictat la proscomidie sunt însemnați ctitorii acestei semnificative renovări. Primul dintre ctitorii însemnați este Barbu, cel care apare și pe lespedea de mormânt din pronaos: „Supt aciastă piatră odihnesc [oase]le robului lui Dumnezeu Bar[bu] 18.0”.
În anul 1892, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la ridicare, biserica a fost declarată monument istoric, la stăruința preotului Ion Bucurescu. Biserica a fost restaurată în 1959.
